AMIÁNT s. n. v. amiantă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AMIÁNT s.n. Varietate de azbest întrebuințată ca material filtrant și ignifug. [Pron. -mi-ant, var. amiantă s.f. / < fr. amiante, cf. gr. amiantos – incoruptibil].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
amiánt (rar) (-mi-ant) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
amiánt n., pl. e și urĭ (vgr. amiantor, nespurcat, d. miatno, spure. V. miazmă). Silicat duplu de calce și de magnezie [!], varietate de azbest filamentos și incombustibil. – Ceĭ vechĭ credeaŭ că amiantu e un fel de [?] în care nu arde; îl scărmănaŭ, îl torceaŭ și-șĭ făceau fețe de masă și șervete care se aruncaŭ în foc cînd se murdăreaŭ, și ast-fel se albeaŭ maĭ mult de cît pin [!] spălare. În pînză de amiant se ardeaŭ morțiĭ iluștri, a căror cenușă nu trebuĭa să se amestece cu a ruguluĭ. Din amiant se fac astăzĭ fitilurĭ care ard în uleĭ fără să se consume și hîrtie prețioasă (fiind-că nu arde). S' a uzitat la făcut tunicĭ de pompierĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink