AMÍN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! S-a terminat! 2. S. n. (În expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AMÍN interj. 1) (se folosește ca formulă de încheiere în textele religioase, în rugăciuni etc.) Adevărat; așa să fie. 2) fam. S-a terminat!; adio! /<sl. aminu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AMÍN interj. 1. (În texte religioase sau în legătură cu religia, folosit ca formulă de încheiere). Adevărat! așa să fie! ♦ (Fam.) Adio! s-a terminat! 2. (Substantivat, n., în expr.) Câtu-i aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată; nicicum. – Slav (v. sl. aminŭ < gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AMÍN interj. v. adio!
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
amín interj. – (În texte religioase sau în practica bisericii creștine) Adevărat! Așa să fie! Ngr. ἀμήν, sl. aminŭ.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
amín interj., s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
amín, interj. cu care se încheĭe o rugăcĭune saŭ o formulă de rugăcĭune și care înseamnă „așa să fie”: în veciĭ vecilor, Amin! (mgr. amin, vsl. amină, cuv. ebraic). Fam. A zice amin, a admite. S. n. Cît aminu, cît e lumea, nicĭ-odată. Pînă la amin, nicĭ-odată.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink