Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se scot, prin lovire, scântei din cremene; se întrebuințează la aprinderea focului și la ascuțit. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – Din a3 + mânar[e] (< lat. manuale).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AMNÁR s. I. (reg.) oțele (pl.). (Iască și ~ pentru aprinderea focului.) II. 1. (reg.) jug, (Mold. și Bucov.) pochiheci. (~ la războiul de țesut.) 2. (Mold.) colțar. (~ul este stâlpul de la colțul unei case de țară.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
amnár (amnáre), s. n.1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scîntei; uneori folosește și pentru a ascuți. – 2. Dispozitiv cu care se urcă sau se coboară fierul lat al plugului. – 3. Mîner de lemn cu care se învîrte sulul la războiul de țesut. – 4. Stîlpi de lemn puși la colțurile construcțiilor țărănești spre a sprijini acoperișul. – Mr. mănar, megl. mănar, amnar. Lat. mănuārius (după Pușcariu 82; REW 5332; DAR), cf. mîner. Mai puțin probabilă este der. de la *ignarium (Philippide, Principii, 46; Körting 4706), dacă luăm în considerație rezultatele dialectale. Densusianu, Rom., XXXIII, 274, și GS, II, 317, se gîndește la posibilitatea unei der. interne, pe baza lui mînă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
amnár s. n., pl. amnáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
amnár n., pl. e (lat. ĭgniarium, materie inflamabilă, ĭască [d. ignis, foc], de unde s' a făcut emnar, amnar). Bucățică de oțel de lovit cremenea ca să scapere. Cît aĭ scăpăra (saŭ aĭ da) din amnar, foarte răpede [!], într' o clipă. La războĭu de țesut, partea cu care se întinde pînza. Un cuĭ cu care se dă maĭ sus orĭ maĭ jos feru [!] cel lat al pluguluĭ saŭ care ține loitra la căruță. Un lemn scurt în care se prind maĭ multe grinzĭ la tavan și aiurea.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AMNÁR1 ~e n. Bucată de oțel care, lovită de cremene, produce scântei. /a + mânar[e]
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AMNÁR2 ~e n. 1) Fiecare dintre stâlpii care se pun la colțurile caselor țărănești pentru a susține acoperișul. 2) Mâner de lemn cu care se fixează și se învârtește sulul războiului de țesut. 3) Unealtă cu care se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. /a + mânar[e]
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)