AMONIÁC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, întrebuințat la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. ammoniaque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AMONIÁC n. Gaz incolor, sufocant, solubil în apă, cu miros înțepător, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul și întrebuințat la fabricarea de îngrășăminte și de explozive. [Sil. -ni-] /<fr. ammoniaque, germ. Ammoniak
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AMONIÁC s.n. Gaz incolor, sufocant, cu miros înțepător, foarte solubil în apă și care se obține din combinarea hidrogenului cu azotul. [< fr. ammoniac – nume comercial având la bază numele zeului egiptean Ammon].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AMONIÁC s. n. gaz incolor, sufocant, cu miros înțepător, înecăcios, combinație a hidrogenului cu azotul. (< fr. ammoniac)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AMONIÁC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul. [Pr.: -ni-ac] – Fr. ammoniaque.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AMONIÁC s. (CHIM.) (înv.) spirt-de-țipirig.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
amoniác s. n. (sil. -ni-ac)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
amoniác n., pl. urĭ (vgr. ammoniakón, d. Ammon, numele luĭ Joĭe în Egipt, de unde se aducea amoniacu, scos dintr' o férulă). Chim. Un gaz incolor volátil cu miros pătrunzător, compus din azot și idrogen (Az H3). Soluțiune de amoniac, cu care se cauterizează mușcăturile insectelor și șerpilor și se curăță stofele fine de grăsime din substanțe animale putrezite. A fost descoperit de Kunckel la 1612. Are o greutate atomică de 17, o densitate de 0,589, se licheface [!] la -40° la presiunea ordinară, ferbe [!] la +37,7° și se solidifică la -75°.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink