ANACOLÚT, anacolute, s. n. Discontinuitate sau ruptură logico-sintactică în interiorul unei propoziții sau al unei fraze. [Pl. și: anacoluturi]. – Din fr. anacoluthe, lat. anacoluthon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANACOLÚT s.n. Greșeală de gramatică constând în întreruperea construcției sintactice începute și continuarea frazei cu altă construcție. [Pl. -te, (rar) -turi. / < fr. anacoluthe, cf. gr. anakolouthos – incoerent].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ANACOLÚT s. n. greșeală de gramatică constând în întreruperea construcției sintactice, în frază, cauzată de neconcordanța dintre planul logic și cel gramatical al enunțului. (< fr. anacoluthe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ANACOLÚT, anacolute, s. n. (Greșeală de gramatică constând în) întreruperea construcției sintactice începute și continuarea frazei cu altă construcție. – Fr. anacoluthe (lat. lit. anacoluthon).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
anacolút s. n., pl. anacolúturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
anacolút s.n., pl. anacolúte / anacolúturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
anacolút n., pl. e (vgr. anakóluthon, „incoherent”). Gram. Omisiunea terminuluĭ corelativ, ceĭa ce rupe continuitatea frazeĭ: era așa de frig, (în cît) am înghețat.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ANACOLÚT ~e n. Greșeală de stil constând în întreruperea construcției gramaticale începute și continuarea frazei cu altă construcție. /<lat. anacoluthon, fr. anacoluthe
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink