Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii:   
ANAFORÁ, anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII – XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anafora.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANAFORÁ, anaforale, s. f. (Înv.) Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). – Ngr. anafora.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
anaforá (raport) s. f., art. anaforáua, g.-d. art. anaforálei; pl. anaforále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
anaforá f. (ngr. anaforá, raport. V. anáforă. Sec. 18-19. Raport (dare de samă [!]) a unuĭ funcționar către domn.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze sau părți de frază pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NÁFURĂ s. f. v. anafură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANAFÓRĂ ~e f. Figură de stil care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul a mai multor versuri, propoziții sau fraze. /<ngr. anaforá
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ANAFÓRĂ s.f. Figură de stil constând în repetarea unui cuvânt la începutul mai multor versuri, propoziții sau fraze succesive. [< fr. anaphore, lat., gr. anaphora, cf. gr. ana – înapoi, phora – întoarcere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ANAFÓRĂ s. f. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă. (< fr. anaphore, lat. anaphora)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ANAFÓRĂ2, anafore, s. f. Figură de retorică constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază. – Fr. anaphore (lat. lit. anaphora).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ANÁFORĂ1 s. f. v. anafură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
anafóră (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei; pl. anafóre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu [!] ortodox o binecuvintează [!] la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) anáforă f., pl. e (lat. anáphora, d. vgr. anaphorá. V. anaforă 1, anforă, epi- și meta-foră). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la începutu maĭ multor propozițiunĭ consecutive.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)