ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANÁFURĂ f. Bucăți mici de prescură, care se împart credincioșilor după liturghie. [G.-D. anafurei] /<sl. [a]nafora
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Slav (v. sl. (a)nafora < gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ANÁFURĂ s. (BIS.) (reg.) părticică. (~ se împarte credincioșilor după liturghie.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
anáfură (anáfure), s. f. – Pîine sfințită care se împarte credincioșilor după terminarea slujbei. – Var. (a)náforă, nafură. – Anafora, s. f. (raport scris adresat domnitorului), anaforă, s. f. (procedeu stilistic, repetiție). – Mr. anafură, megl. nafără. Ngr. ἀναφορά „relatare” (Murnu 4); în primul său sens ar fi putut intra prin intermediul sl. (a)nafora. Ultima var. este neol.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
anáfură (bis.) s. f., g.-d. art. anáfurei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu [!] ortodox o binecuvintează [!] la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink