Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ființă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S. n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANIMÁL s.n. 1. Ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc. 2. (Fig.) Om josnic, stăpânit de instincte proprii animalelor. // adj. De animal, referitor la animale, propriu animalelor. [Cf. fr. animal, it. animale, germ. Animal < lat. animal].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ANIMÁL I. s. n. 1. ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc. 2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte. II. adj. de animal, propriu animalelor. (< fr., lat. animal)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ANIMÁL1, animale, s. n. 1. Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; făptură, vietate. 2. Fiară, dobitoc; vită. – Fr. animal (lat. lit. animal).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ANIMÁL2, -Ă, animali, -e, adj. De animal, propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal.Fr. animal (lat. lit. animalis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ANIMÁL s. creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvântător, vietate, viețuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
animál (animále), s. n. – Ființă, vietate, jivină, dobitoc. Fr. animal; cf. nămaie.Der. (din fr.) animalic, adj.; animalcul, s. n.; animalitate, s. f. (lipsă de simțire; viață animală).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
animál adj. m., pl. animáli; f. sg. animálă, pl. animále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
animál s. n., pl. animále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) animál n., pl. e (lat. ánimal, -ális, d. ánima, suflet. V. inimă, unanim). Ființă organizată care simte și se mișcă (vietate, dobitoc, gînganie): calu e un animal erbivor. Fig. Om prost, grosolan (dobitoc). V. dihanie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) animál, -ă adj. (lat. animalis). De animal: viața animală. Regim animal. Totalitatea animalelor. Fig. Defav. Material, sensual: instincte animale.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ANIMÁL1 ~ă (~i, ~e) Care ține de animale; propriu animalelor. Regn ~. /<lat. animal, animalis, fr. animal
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ANIMÁL2 ~e n. 1) Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; vietate; viețuitoare. ~ de pradă. 2) fig. Om grosolan, stăpânit de instincte animalice. /< lat. animal, animalis, fr. animal
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)