Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: anina (verb tranzitiv) , aninare (substantiv feminin)   
ANINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) anina.V. anina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) anina.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ANINÁRE s. v. agățare, agățat, atârnare, atârnat, prindere, prins, spânzurare, spânzurat, suspendare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
anináre s. f., g.-d. art. aninării
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ANINÁ, anín, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A agăța (1). 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ANINÁ anín tranz. 1) (obiecte) A prinde în sau de ceva, lăsând să atârne liber în jos; a agăța; a suspenda; a spânzura; a atârna. ~ geanta în cui. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A prinde întâmplător într-un obiect ascuțit, rupând sau găurind; a agăța; a prinde. 3) fig. (persoane) A deranja căutând motiv de ceartă. /<lat. anninare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ANINÁ mă anín intranz. (despre ființe) A se apuca strâns (cu mâinile, cu ghearele sau cu labele); a se agăța; a se prinde. /<lat. anninare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ANINÁ, anín, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) atârna, a (se) agăța de ceva sau de cineva. 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină. ♦ A se vârî (nepoftit), a se amesteca (în vorbă). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ANINÁ vb. v. agăța, apuca, atârna, prinde, spânzura, suspenda, ține.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A anina ≠ a se desprinde, a deznina
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
aniná (anín, aninát), vb.1. A agăța. – 2. a apuca, a (se) prinde de ceva. Lat. *annināre „a legăna”, de la *ninna „leagăn” (Pușcariu 81; REW 5817; DAR); cf. nineri și nani, și it. ninna-nanna „nani-nani!”, alb. ninuljë „leagăn”, engad. niner „a legăna”, prov. nina „a dormi”. Transformarea semantică pare a se explica prin faptul că anina indică acțiunea de a agăța un obiect fără a-l fixa, de a-l atîrna liber, astfel încît prin simplul fapt că este suspendat se mișcă și se balansează – aceasta fiind principala diferență între anina „a atîrna” și acăța „a suspenda fixînd”. După Pușcariu, schimbarea se explică prin confuzia termenului care indică acțiunea de a lega leagănul, cu cel care indica acțiunea de a lega sau atîrna în general. Pascu, Beiträge, 11, propune ca etimon lat. *allevinare, contaminat cu levare.Der. aninăcios, adj. (care atîrnă); aninătoare, s. f. (loc fără ieșire, ultimul refugiu al cerbului vînat; agățătoare, gaică).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
aniná vb., ind. prez. 1 sg. anín, 3 sg. și pl. anínă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
2) anín, a v. tr. (rudă cu it. ninnare, log. anninnare, a legăna. Cp. cu mrom. alinari, a sui, lat. allevinare, a ridica). Atîrn, spînzur: a anina haĭna' n cuĭ. Aduc vînatu la strîmtoare. V. refl. Mă atîrn. Fig. Mă leg (mă aleg) de cineva: ce te aninĭ de mine?
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ANINA 1. Munții Aninei, masiv muntos calcaros în M-ții Banatului, între văile Carașului la N și Nerei la S. Forme carstice specifice: lapiezuri, doline, uvale, chei, izbucuri, peșteri etc. Alt. max.: 1.160 m (vf. Leordiș). Zăcăminte de huilă. La poalele lor se află orașele Anina și Oravița. 2. Oraș în jud. Caraș-Severin; 11.703 loc. (1991). Expl. de huilă argile refractare și șisturi bituminoase. Termocentrală (990 MW); cocserie; fabrică de mobilă și cherestea; întreprinderi de panificație. Centru turistic. Declarat oraș în 1952.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)