ANTECEDÉNT, antecedente, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstrații. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANTECEDÉNT s.n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. 2. Primul element al unei judecăți ipotetice. ♦ Prima parte a unei fraze muzicale. // adj. Care precedă în timp. ♦ (Geogr.) Care este stabilit înaintea unei deformări tectonice. [Cf. fr. antécédent, it. antecedente, lat. antecedens].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
antecedént, -ă I. adj. Care precedă în timp. ♦ (Despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice. II. s.n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. ◊ ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat. 2. (log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații. 3. Prima secțiune a unei unități melodice structurate binar. 4. (muz.) Prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului. (< fr. antécédent, lat. antecedens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
Antecedent ≠ posterior, succedent, ulterior
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
antecedént adj. m., pl. antecedénți; f. sg. antecedéntă, pl. antecedénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
antecedént s. n., pl. antecedénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
antecedént, -ă adj. (mlat. antecédens, -éntis, d. ante, înainte, și cédens, care merge). Care precede: fapte antecedente. S. n., pl. e Fapt precedent: a avea antecedente bune. Gram. Substantivu saŭ pronumele la care se raportă pronumele saŭ adverbu relativ. Log. Prima parte a uneĭ entimeme [!]. Mat. Primu din ceĭ doĭ terminĭ [!] aĭ unuĭ raport, în opoz. cu consecŭent.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ANTECEDÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre fenomene, întâmplări) Care precedă ceva în timp; anterior; premergător; precedent. ◊ ~e penale fapte ilegale din trecutul unui inculpat. /<fr. antécédent, lat. antecedens, ~entis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ANTECEDÉNTE s. n. pl. Fapte, întâmplări anterioare unei anumite date sau stări. – Fr. antécédent (lat. lit. antecedens, -ntis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink