Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. III. S. f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. [Acc. și: ántic] – Din fr. antique, lat. antiquus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÁNTIC, -Ă adj. 1. Din trecutul îndepărtat; străvechi. ♦ Care aparține popoarelor, culturii și civilizației din antichitate. 2. În genul creațiilor din antichitate. ♦ (Fig.) Clasic. // s.m. și f. Cel care aparține popoarelor din antichitate. [< fr. antique, it. antico, < lat. antiquus – vechi].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ANTÍC, -Ă I. adj. 1. care aparține antichității; străvechi. 2. în genul creațiilor din antichitate. ◊ (fig.) clasic. II. s. m. f. cel care aparține popoarelor din antichitate. (< fr. antique, lat. antiquus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. Ruinile unui castel antic (ODOBESCU). ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau civilizației lor. Odă în metru antic (EMINESCU). 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. [Acc. și: ántic] – Fr. antique (lat. lit. antiquus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ántic / antíc adj. m., pl. ántici / antíci; f. ántică / antícă, pl. ántice / antíce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ANTÍC adj. vechi. (Cultura, lumea ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ántic (-că), adj.1. Vechi, vetust. – 2. Care aparține antichității. Fr. antique.Der. antică, s. f. (antichitate, obiect arheologic), din it. antico, prin filieră orientală (ngr. ἀντιϰά, tc., bg., iud. sp. antika, mr., megl. antică, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 11; Bogrea, Dacor., IV, 789); anticar, s. m. (persoană care vinde cărți vechi); anticariat, s. n. (magazin de antichități și obiecte de ocazie), ca germ. Antiquariat; anticărie, s. f. (anticariat); anticat, adj. (înv., învechit); antichitate, s. f. (vechime).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
antíc adj. m., s. m., pl. antíci; f. sg. antícă, pl. antíce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
antíc, -ă adj., pl. f. e (lat. antiquus). Foarte vechĭ: la Pompeji se văd ruine antice. Fig. Care are calitățile lucrurilor de acelașĭ fel la ceĭ vechĭ: simplicitate antică. S. m. pl. Ceĭ vechĭ (maĭ ales Greciĭ și Romaniĭ). S. f., pl. ĭ și e. Obĭect vechĭ (maĭ ales monetă [!]) de sute saŭ miĭ de ani. Fig. Iron. Persoană bătrînă saŭ cu obiceĭurĭ învechite. – Fals ántic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ANTÍC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de antichitate; propriu antichității. 2) Care ține de istoria și cultura popoarelor din antichitate. Istorie antică. /<fr. antique, lat. antiquus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ANTÍC2 ~ci m. Persoană care a trăit în antichitate. /<fr. antique, lat. antiquus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ANTÍCĂ s.f. Obiect de artă din antichitate. [< fr. antique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ANTÍCĂ, antice, s. f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. – Fr. antique.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ántici / antíci s. m., pl. art. ánticii / antícii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
OSTIA (OSTIA ANTICA), sit arheologic situat la 30 km VSV de Roma, la c. 5 km de gura de vărsare a fl. Tibru în M. Tireniană. Potrivit legendei, așezarea a fost întemeiată de regele Ancus Marcius în sec. 7 î. Hr.; atestată documentar abia în sec. 4 î. Hr. Distrusă de Marius în timpul războaielor civile, O. a fost reconstruită în anul 87 î. Hr. de L. Cornelius Sulla; în sec. 1-2 a fost un înfloritor centru comercial și important port de aprovizionare cu cereale pentru Roma. A decăzut în sec. 4. Astăzi se păstrează ruinele unor locuințe, a forului, teatrului, Capitoliului și templului lui Augustus (cu decorații bogate și mozaicuri), precum și vestigii ale căii de legătură între Roma și O. (via O.).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)