ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANTONÍM s.n. (Lingv.) Cuvânt cu sensul opus altui cuvânt corelativ. ♦ Joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia indicat sau care reiese dintr-o definiție. [Pl. -me. / fr. antonyme, cf. anti – contra, gr. onyma – nume].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ANTONÍM s. n. 1. cuvânt cu sens opus altui cuvânt. 2. joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definiție. (< fr. antonyme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sensul exact contrar. Antonimul lui „mare” este „mic”. – Fr. antonyme (< gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
antoním s. n., pl. antoníme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
antoním, -ă adj. (vgr. antónymos. V. an- și om-onim). Gram. Opus în înțeles: uricĭunea e antonimu frumusețiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ANTONÍM ~e n. lingv. Cuvânt cu sens opus al altui cuvânt. /<fr. antonyme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink