ANTONOMÁZĂ, antonomaze, s. f. Figură de stil care constă în folosirea unui nume propriu în locul unui nume comun sau a unui nume comun ori a unei perifraze în locul unui nume propriu; antonomasie. – Din fr. antonomase.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANTONOMÁZĂ s.f. Figură de stil constând în folosirea unui nume comun în locul unui nume propriu și invers. [Var. antonomasie s.f. / < fr. antonomase, cf. it., gr. antonomasia < anti – în loc de, onoma – nume].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ANTONOMÁZĂ s. f. figură retorică constând în folosirea unui nume comun în locul unuia propriu și invers; antonomasie. (< fr. antonomase)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ANTONOMÁZĂ, antonomaze, s. f. Figură de stil prin care un nume comun este înlocuit cu numele unei persoane (sau invers). – Fr. antonomase (< gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ANTONOMÁZĂ s. (LIT.) (rar) antonomasie. (~ este o figură de stil.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
antonomáză s. f., g.-d, art. antonomázei; pl. antonomáze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ANTONOMÁZĂ ~e f. Figură de stil, constând în folosirea unui nume propriu în locul unui nume comun și invers. /<fr. anthonomase
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink