AORÍST, aoriste, s. n. Timp verbal, în unele limbi, care exprimă o acțiune trecută nedeterminată. – Din fr. aoriste, lat. aoristus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AORÍST n. Timp trecut indefinit (în conjugarea verbală din unele limbi). /<fr. aoriste, lat. aoristus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AORÍST s.n. Formă temporală a unor limbi (ca sanscrita, greaca veche, slava bisericească etc.) care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute, fără nici o referire la prezent. [Pron. a-o-, pl. -te, -turi. / < fr. aoriste, lat. aoristus < a – fără, oristos – mărginit, determinat].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AORÍST s. n. formă verbală a unei limbi care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute, fără nici o referire la prezent. (< fr. aoriste, gr. aoristos, nedeterminat)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AORÍST, aoriste, s. n. Denumire dată unei forme temporale din limba sanscrită, greacă veche și slavă bisericească, care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute. – Fr. aoriste (lat. lit. aoristus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
aoríst s. n., pl. aoríste
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
aoríst n., pl. e (vgr. aóristos, nehotărît, d. orízo, limitez. V. afurisesc, ursesc). Gram. Perfectu indefinit orĭ simplu (la vechiĭ Grecĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink