Dex aparenta

APARÉNT, -Ä‚, aparenÈ›i, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență aÈ™a cum se arată. LiniÈ™te aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (FranÈ›uzism) Care apare cu claritate (privirii, minÈ›ii). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor faÈ›ade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis.

APARÉNȚĂ, aparenÈ›e, s. f. ÃŽnfățiÈ™are exterioară (È™i adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. ÃŽn aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparenÈ›ele = a reuÈ™i să dea unui lucru, unei situaÈ›ii etc. o înfățiÈ™are care să ascundă o realitate neplăcută. – Din fr. apparence, lat. apparentia.

APARÉNT¹ adv. ÃŽn aparență. /<fr. apparent, lat. apparens, ~ntis

APARÉNT² ~tă (~È›i, ~te) Care pare altfel decât este în realitate. /<fr. apparent, lat. apparens, ~ntis

APARÉNȚĂ ~e f. ÃŽnfățiÈ™are exterioară înÈ™elătoare a unui lucru. ◊ ÃŽn ~ judecând după exterior. A salva ~ele a da unei situaÈ›ii un aspect agreabil pentru a ascunde esenÈ›a neplăcută. După toate ~ele după cum pare. [G.-D. aparenÈ›ei] /<fr. apparence, lat. apparentia

APARÉNT adj. 1. Nereal, imaginar; fals. 2. Evident, vizibil. ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă fină, de culoare uniformă, care rămâne netencuită È™i este folosită la faÈ›ade. // adv. ÃŽn aparență. [Cf. fr. apparent, lat. apparens].

APARÉNȚĂ s.f. Ceea ce pare pe din afară ; înfățiÈ™are, manifestare exterioară evidentă a lucrurilor. ◊ ÃŽn aparență = judecând după exterior ; a salva aparenÈ›ele = a da (unui lucru, unei situaÈ›ii) o înfățiÈ™are care să ascundă o defecÈ›iune internă. [Var. (înv.) aparință s.f. / cf. fr. apparence, it. apparenza, lat. t. apparentia].

APARÉNT, -Ă I. adj. 1. nereal, imaginar; fals. 2. evident, vizibil. II. adv. în aparență. (< fr. apparent, lat. apparens)

APARÉNȚĂ s. f. înfățișare, manifestare exterioară evidentă, uneori înșelătoare. ♦ în ~ = la prima vedere. (< fr. apparence, lat. apparentia)

APARÉNT, -Ä‚, aparenÈ›i, -te, adj. 1. Nereal, imaginar. LiniÈ™te aparentă. ♦ (Adverbial) ÃŽn aparență. 2. (Rar) Care se vede; vădit, vizibil, evident. ÃŽn IaÈ™i [în 1848]... agitaÈ›iunea era mai aparentă (GHICA). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă de calitate superioară, care nu este tencuită sau acoperită cu alt material la alcătuirea unei zidării. – Fr. apparent (lat. lit. apparens, -ntis).

APARÉNȚĂ, aparenÈ›e, s. f. ÃŽnfățiÈ™are exterioară, vizibilă È™i adeseori înÈ™elătoare a unui lucru, a unei fiinÈ›e sau a unui fenomen. ◊ Loc. adv. ÃŽn aparență = judecând după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparenÈ›ele = a da unui lucru, unei situaÈ›ii etc. o înfățiÈ™are care să ascundă un rău lăuntric. – Fr. apparence (lat. lit. apparentia).

APARÉNT adj. (rar) părelnic, (înv. și reg.) părut. (Liniște ~.)

APARÉNȚĂ s. (înv.) părere, părut. (Ceea ce vezi e doar o ~.)

Aparent ≠ real

aparént adj. m., pl. aparénți; f. sg. aparéntă, pl. aparénte

aparénță s. f., g.-d. art. aparénței; pl. aparénțe

aparént, -ă adj. (lat. appárrens, -éntis; fr. apparent. V. trans-parent). Care apare, vizibil, care ĭese la iveală: persoană aparentă. Ireal, care pare fără să fie: mișcarea aparentă a soarelui.

aparénță f., pl. e (lat. apparentia, fr. apparence). Înfățișare, calitatea de a fi aparent (distins): om cu aparență, om fără aparență. Înfățișare falsă, părere, irealitate: toate acestea-s numaĭ aparențe. A salva aparențele, a acoperi față de lume ceĭa ce nu vreĭ să apară. În aparență, după cum se pare, după înfățișare: lucru ușor în aparență, dar greŭ în realitate.