Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: apelpisi (verb) , apelpisit (adjectiv)   
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, desperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj. (Înv.) Deznădăjduit; scos din sărite, exasperat. ♦ (Adesea substantivat) Nebun. – Participiul lui apelpisi (ieșit din uz).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
APELPISÍT adj. v. desperat, deznădăjduit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
apelpisít adj. m., s. m., pl. apelpisíți; f. sg. apelpisítă, pl. apelpisíte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
apelpisít, -ă adj. și s. Fam. Desperat [!], turbat: umbla ca un apelpisit. Turbat, grozav, extraordinar: un vin apelpisit. Adv. Apelpisit de bun.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
APELPISÍ vb. v. despera, deznădăjdui, exaspera.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
apelpisí (-sésc, -ít), vb. – A exaspera, a scoate din fire. – Mr. apelpisire. Ngr. ἀπελπίζω aorist ἀπέλπισα „a dispera”, de la ἐλπίδα „speranță” (Gáldi 149). – Der. apelpisie, s. f. (exasperare); apelpisit, s. m. (prost, neghiob).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
apelpisésc v. tr. (ngr. apelpizo, aor. apélpisa). Fam. Aduc la desperare [!], scot din răbdărĭ. V. refl. M' am apelpisit cu pretențiunile lui! V. afanisesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)