APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) care cuprinde o învățătură morală practică, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
APOLÓG s.n. (Rar) Povestire, istorioară în proză sau în versuri care cuprinde o învățătură morală, prezentată alegoric. V. fabulă. [Pl. -guri. / < fr. apologue, cf. it. apologo, lat. apologus, gr. apologos – povestire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
APOLÓG s. n. scurtă povestire (în proză) cu intenții moralizatoare. (< fr. apologue, lat. apologus, gr. apologos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) care cuprinde o învățătură morală practică prezentată în formă alegorică. – Fr. apologue (lat. lit. apologus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
apológ s. n., pl. apológuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
apológ n., pl. oage saŭ urĭ (vgr. apólogos). Fabulă care cuprinde un adevăr moral.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
APOLÓG ~uri n. Povestire scurtă care conține o învățătură morală, prezentată în formă alegorică. /<fr. apologue, lat. apologus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink