APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine. – Din fr. apologétique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
APOLOGÉTIC, -Ă adj. Care conține o apologie; de apologie. [Cf. fr. apologétique, lat. apologeticum, gr. apologetikos].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
APOLOGÉTIC, -Ă I. adj. care conține o apologie. II. s. f. 1. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului. 2. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc. (< fr. apologétique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -e, adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. – Fr. apologétique.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
APOLOGÉTIC adj. (înv.) panegiric. (Un discurs ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. sg. apologétică, pl. apologétice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
apologétic, -ă adj. (vgr. apologetikós). De apologie: discurs apologetic. S. f., pl. ĭ și e. Acea parte a teologiiĭ care apără creștinizmu de atacurĭ. Adv. În mod apologetic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
APOLOGÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de apologie; propriu apologiei. /<fr. apologétique, lat. apologeticus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink