APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Prindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Deprindere, comportare (urâtă) a cuiva. – Apuca + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Cuprindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Fel de a se purta; deprindere, obicei (rău). – Din apuca + suf. -(ă)tură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
APUCĂTÚRĂ s. (mai ales la pl.) 1. v. comportare. 2. v. tabiet. 3. v. fire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
APUCĂTÚRĂ s. v. abilitate, avere, avut, avuție, bogăție, bun, colică, crampă, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndemânare, mijloace, pricepere, situație, spasm, stare, știință, talent, ușurință.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
apucătúră s. f., g.-d. art. apucătúrii; pl. apucătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
apucătúră f., pl. ĭ. Mod de a apuca, prindere cu mîna: l-a trîntit dintr' o singură apucătură. Apucat, o boală, maĭ ales de copiĭ, caracterizată pin [!] somn, spazmurĭ și convulsiunĭ. Fig. (maĭ ales la pl.). Obiceĭ, purtare care denotă caracteru, maĭ ales caracteru răŭ: apucăturĭ de hoț.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
APUCĂTÚRĂ ~i f. 1) Cuprindere cu mâna. 2) fig. Deprindere rea. /a (se) apuca + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink