Dex apus

APÚS², -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune.

APÚS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus răsăritului; vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct c******l. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.

APÚS², -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna; stins, trecut. Vremuri apuse. – V. apune.

APÚS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus răsăritului și aflat la 90° de punctul sud (în direcția mișcării acelor unui ceasornic); p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei și din America; Occident. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. ♦ Fig. Declin, decădere. – V. apune.

APÚS adj. v. trecut.

APÚS s. 1. asfințire, asfințit, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapăt, scăpătare, scăpătat. (~ul soarelui.) 2. v. înserare. 3. v. vest. 4. occident.

APÚS s. v. decadență, decădere, declin, regres, sfârșit.

Apus ≠ est, orient, răsărit, zori

apús s. n., pl. apúsuri

apús n., pl. e. Apunere, disparițiune: apusu viețiĭ. Occident, vest: corabia merge spre apus. Punctu c******l (regiunea) spre care apune soarele (occidentu, vestu): corabia merge spre apus. Țările din partea spre care apune soarele: ce a scos din voĭ Apusu cînd nimic nu e de scos (Em.)?

APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere.

A APÚNE pers. 3 apúne intranz. 1) (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a coborî; a scăpăta. 2) fig. A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a decădea; a degenera; a regresa. 3) fig. A înceta de a mai trăi; a se stinge din viața; a muri; a deceda; a răposa; a se sfârși. /<lat. apponere

APÚS¹ ~să (~și, ~se) 1) v. A APUNE. 2) Care a trecut, a dispărut. Vremuri demult ~se. /v. a apune

APÚS² ~uri n. 1) v. A APUNE. 2) Timpul zilei când apune Soarele; asfințit. 3) Parte a orizontului; vest; asfințit. 4) Punct c******l care corespunde acestei părți a orizontului; asfințit; vest. 5) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; asfințit; vest; occident. 6) fig. Sfârșitul a ceva (al vieții, al unei activități etc.). /v. a apune

APÚNE, apún, vb. III. Intranz. 1. (Despre soare, lună, stele; la pers. 3) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ◊ Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a decădea. 2. Fig. A fi în declin, a pieri; a muri. – Lat. apponere.

APÚNE vb. a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se înclina, a se scufunda. (Soarele ~ în spatele dealului.)

SOARE-APÚNE s. v. apus, asfințit, vest.

A apune ≠ a răsări

apúne (apún, apús), vb. – 1. (Despre soare și aștri) A asfinți, a scăpăta. – 2. A decădea, a fi în declin. – 3. A pieri, a muri. – Mr. apun. Lat. appōnĕre „a împreuna” (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR); cf., cu alte sensuri, it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul rom. se explică printr-o fază intermediară „a (se) pune sub” sau „a coborî”, care se mai păstrează în mr. (casă apusă „casă joasă”). Sensul primitiv s-a conservat în gal. din Lubián apor „a înjuga boii”. Pentru uzul rom., rom. preferă vb. simplu, cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s. n. (asfințit de soare; occident); apusean, adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în ngr. σορουπώνει „noaptea cade”, cf. alb. serpont „crepuscul” (Meyer 381).

apúne vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 sg. și pl. apúnă; ger. apunând; part. apús

soáre-apúne s. m. invar.

apún, apús, a apúne v. intr. (lat. appónere; it. apporre, pv. apondre, vsp. aponer, pg. appôr. V. pun). Dispar supt orizont (vorbind despre astre): soarele apune. Fig. Decad, scad, dispar: cîte gloriĭ apuse!

IMPERIUL ROMAN DE APUS, stat de creat prin împărțirea definitivă a Imp. Roman, la moartea lui Theodosiu cel Mare (395), între cei doi fii ai acestuia, Honoriu și Arcadiu. I.R. de A., condus de Honoriu (395-423), grupa provinciile din V și centru Europei și din N Africii. A dăinuit până în 476, când ultimul împărat roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, conducătorul mercenarilor germani.