ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu ajutorul căreia se încărca și se curăța altădată pușca. – Tc. harbi.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ARBÍU s. 1. vargă, vergea. (Cu ~l se curăța odinioară țeava puștii.) 2. (reg.) climpuș, (prin nordul Transilv.) puștoc. (~ la pușcoci.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
arbíu (arbíe), s. n. – (înv.) Vergea de curățat arme de foc. Tc. harbi (Șeineanu, II, 23; Lokotsch 823); cf. alb. harbi, bg., sb. arbija.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
arbíu s. n., pl. arbíe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
arbíŭ n., pl. urĭ și e (turc. harbi, bg. sîrb. arbiĭa). Munt. Mold. Rar azĭ. Huludeț (piston) de curățat țeava și de bătut încărcătura în puștile de sistema veche saŭ în pușcoace. V. vargă, vergea.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink