ARGUMENTÁȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. [Var.: (înv.) argumentațiúne s. f.] – Din fr. argumentation, lat. argumentatio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ARGUMENTÁȚIE s.f. Argumentare. [Gen. -iei, var. argumentațiune s.f. / cf. fr. argumentation, lat. argumentatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ARGUMENTÁȚIE s. f. totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. (< fr. argumentation, lat. argumentatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ARGUMENTÁȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. [Var.: (înv.) argumentațiúne s. f.] – Fr. argumentation (lat. lit. argumentatio, -onis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ARGUMENTÁȚIE s. v. demonstrare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
argumentáție s. f. (sil. -ți-e), art. argumentáția (sil. -ți-a), g.-d. art. argumentáției; pl. argumentáții, art. argumentáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ARGUMENTÁȚIE ~i f. Totalitate de argumente aduse pentru a demonstra ceva. [G.-D. argumentației] /<lat. argumentatio, ~onis, fr. argumentation
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
argumentațiúne f. (lat. argumentátio, -ónis). Acțiunea de a argumenta. – Și -áție și -áre.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink