ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ARGUȚÍE s.f. (Rar) Argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație; subtilitate în argumentare. [Gen. -iei. / < fr. argutie, it. arguzia < lat.t. argutia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ARGUȚÍE s. f. 1. argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație. 2. subtilitate exagerată în argumentare. (< fr. argutie, lat. argutia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ARGUȚÍE, arguții, s. f. (Franțuzism) Argumentare bazată pe fapte nesemnificative sau false; subtilitate exagerată în argumentare. – Fr. argutie (lat. lit. argutia).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
arguțíe s. f., art. arguțía, g. -d. art. arguțíei; pl. arguțíi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
argúție f. (lat. argútia). Subtilitate vană, argument subtil și fals. – Și -íe (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink