ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mânăstiri mari sau unor călugări cu slujbă înaltă pe lângă o episcopie; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări. – Slav (v. sl. arhimandritŭ < gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
arhimandrít (arhimandríți), s. m. – Călugăr ortodox cu slujbă înaltă pe lîngă un episcop; adesea este și stareț al unei mănăstiri. Ngr. ἀρχιμανδρίτης, de la μάνδρα „mănăstire” în parte prin intermediul sl. archimandritŭ (Murnu 7). – Der. arhimandrie, s. f. (titlu de arhimandrit), din ngr. ἀρχιμανδρεία.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
arhimandrít s. m., pl. arhimandríți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
arhimandrít m. (ngr. arhimandritis, vgr. -tés, d. mándra, mînăstire, adică „loc îngrădit”, ca și germ. kloster, mînăstire, d. lat. claustrum, barieră, închisoare. V. mandră 1). Titlu dat egumenuluĭ uneĭ mînăstiri maĭ marĭ. La ortodocși, un rang supt arhiereŭ. V. preut.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ARHIMANDRÍT ~ți m. (folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Stareț al unei mănăstiri mari. /<sl. arhimandritu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink