ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ARHITECTÓNIC, -Ă adj. Care aparține arhitecturii; arhitectural. [Cf. fr. architectonique, lat. architectonicus, gr. architektonikos].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ARHITECTÓNIC, -Ă I. adj. ornamental. II. s. f. 1. îmbinare a elementelor constructive ale unei construcții. 2. (fig.) construire, mod de îmbinare. (< fr. architectonique, lat. architectonicus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -e, adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură. – Fr. architectonique (lat. lit. architectonicus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ARHITECTÓNIC adj. arhitectural, (înv.) arhitectonicesc. (Planuri ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
arhitectónic adj. → tectonic
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
arhitectónic, -ă (vgr. arhitektonikós). Relativ la arhitectură, de arhitectură: regulele [!] arhitectonice. S. f., pl. ĭ. Arhitectură.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ARHITECTÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de arhitectură; propriu arhitecturii; arhitectural. /<fr. architectonique, lat. architectonicus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink