ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Armură (4). – Din fr. armature, lat. armatura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ARMATÚRĂ s.f. 1. (Muz.) Totalitatea accidenților muzicali (diezi, bemoli) puși la cheie spre a indica tonalitatea ; armură (4). 2. Armătură. [Pl. -ri. / cf. fr. armature, it., lat. armatura].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ARMATÚRĂ s. f. armură (3). (< it. armatura)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Totalitatea diezilor sau bemolilor puși la cheie spre a indica o tonalitate. – Fr. armature (lat. lit. armatura).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
armatúră (muz.) s. f., g.-d. art. armatúrii; pl. armatúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
armatúră f., pl. ĭ (lat. armatura). Armură, totalitatea armelor unuĭ soldat. Legăturile metalice care susțin o clădire ș. a. Placa metalică a condensatoarelor electrice. Muz. Accident (diez, bemol) pus pe portativ după cheĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ARMATÚRĂ ~i f. muz. Totalitate a semnelor de alterație puse la începutul unui portativ care indică tonalitatea lucrării muzicale; armură. /<fr. armature, it. armatura
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink