ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat; p. ext. cal falnic, mândru, iute. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ARMĂSÁR s. (Transilv. și Ban.) armig. (Un ~ pursânge.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
armăsár (armăsári), s. m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu același sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Pușcariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestată, pare inexplicabilă la Candrea-Dens., dar apare explicată în DAR. În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- înaiante de labială, cf. A. Ernoult, Mél. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil să fi intervenit în acest caz analogia cu gr. χάρμα „atelaj, tracțiune de cai”. REW 177 presupune că din alb. a intrat în rom. o formă harmașar (cu ș), care pare a se datora unei greșeli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
armăsár s. m., pl. armăsári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
armăsár m. (lat. armessarius îld. admissarius, de unde și alb. harmăsuar, ĭar d. mold. harmasar vine rut. harmesár. V. emisar). Cal întreg (nejugănit). A face din țînțar armăsar, a exagera grozav.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ARMĂSÁR ~i m. Cal mascul necastrat. /<lat. admissarius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink