ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se întrebuințează la arat. – Lat. aratorius.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ARĂTÓR adj. v. arabil, cultivabil.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
arătór (arătoáre), adj. – 1. Arabil, bun de arat. – 2. (S. m.) Plugar. Lat. ărātor (REW 600; DAR); cf. it. aratore, cat., sp., port. arador. S-a confundat în rom. cu lat. aratorius, care a avut același rezultat. Cf. ara.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
arătór adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink