ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav; p. gener. febră, temperatură. [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Febră. 3. Specie de țânțar, cu puncte cafenii pe aripi (Culex annulatus). [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ÁRȘIȚĂ s. 1. v. caniculă. 2. v. dogoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÁRȘIȚĂ s. v. călduri, febră, fierbințeală, friguri, temperatură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
arșíță (-țe), s. f.- 1. Zăduf, căldură mare, dogoare. – 2. Coastă a unui munte expusă la soare, sau de pe care s-au ars copacii pentru a face teren de pășune. – 3. Țînțar (Culex annulatus). Lat. *arsicia, de la ardēre (Pușcariu 129; Candrea-Dens., 80; DAR); cf. it. arsicciare „a usca la soare”, arsiccio „loc ars, arsură”. Cf. arde.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
árșiță s. f., g.-d. art. árșiței; pl. árșițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
arșíță (Munt. Trans.) și árșiță (Mold. Olt.) f., pl. e (lat. arsîcia, d. arsus, ars). Mare căldură a soareluĭ saŭ a foculuĭ, dogoare, zăpușeală. Loc bătut de soare (de ex., o coastă de deal). Trans. Buc. Un fel de țînțar (culex anulatus).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ÁRȘIȚĂ ~e f. 1) Căldură puternică specifică zilelor de vară; caniculă. 2) pop. Temperatură ridicată la un bolnav; febră. [G.-D. arșiței] /<lat. arsicia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink