ASCUȚÍȘ, ascuțișuri, s. n. Tăiș sau vârf ascuțit al unui obiect. – Ascuți + suf. -iș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ASCUȚÍȘ, ascuțișuri, s. n. (Adesea fig.) Vârf ascuțit sau tăiș al unui obiect. ◊ Expr. A trece (pe cineva) prin ascuțișul săbiei = a tăia, a omorî (pe cineva). – Din ascuți + suf. -iș.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ASCUȚÍȘ s. v. tăiș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ascuțíș s. n., pl. ascuțíșuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ascuțíș n., pl. urĭ. Partea care taĭe, tăișu: a trece pin [!] ascuțișu săbiiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ASCUȚÍȘ ~uri n. Parte ascuțită a unui obiect de tăiat; tăiș; buză. /a ascuți + suf. ~iș
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink