Dex atribut

ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. ÃŽnsuÈ™ire (esenÈ›ială) a unui obiect. ♦ (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundară a propoziÈ›iei, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Din fr. attribut, lat. attributum.

ATRIBÚT s.n. 1. ÃŽnsuÈ™ire esenÈ›ială proprie unui obiect, unui fenomen etc. ♦ Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundară de propoziÈ›ie, care determină un substantiv sau un substitut al acestuia. [< lat.sc. attributum, cf. fr. attribut].

ATRIBÚT s.n. ~ 3. (Inform.) Informație care însoțește o categorie sintactică.

ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. ÃŽnsuÈ™ire inseparabilă a unui obiect sau a unui fenomen, fără de care ele nu pot să existe. ♦ (Concr.) Simbol, semn distinctiv, emblemă. 2. Parte secundară a propoziÈ›iei, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Fr. attribut (lat. lit. attributum).

ATRIBÚT s. 1. v. însușire. 2. v. apelativ.

ATRIBÚT s. v. emblemă, epitet, simbol.

atribút s. n. (sil. -tri-), pl. atribúte

atribút n., pl. e (lat. attribútum). Ceĭa ce e propriŭ, (particular) cuĭva: imensitatea e unu din atributele luĭ Dumnezeŭ. Simbol: o sabie, o balanță sînt atributele Dreptățiĭ. Log. și Gram. Ceĭa ce se afirmă saŭ se neagă despre subiectu uneĭ propozițiunĭ, vorba care face asta.

ATRIBÚT ~e n. 1) Însușire esențială a unui obiect; semn distinctiv. ~e ale puterii de stat. 2) Parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. /lat. attributum, fr. attribut