AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) augure, s. n. (În antichitatea romană) 1. S. m. Preot căruia i se atribuia facultatea de a prevesti viitorul sau de a interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor sau după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S. n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). – Din fr. augure.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AUGÚR s.m. (Ant. ; la romani) Preot despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. [Pron. au-gur. / < lat. augur].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AUGÚR s.n. (Ant.) Prevestire făcută de auguri. ◊ A fi de bun augur = a fi semn bun. ♦ Prezicere, prevestire. [Pron. au-gur, var. auguriu s.n. / < lat. augurium, cf. fr. augure].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AUGÚR I. s. m. preot roman despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul și măruntaiele păsărilor. II. s. n. prevestire făcută de un augur (I). ♦ a fi de bun (sau de rău) ~ = a fi semn bun (sau rău), favorabil (sau nefavorabil). (< lat. augur)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AUGÚR2, auguri, s. m. (În antichitatea romană) Preot care pretindea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. [Pr.: au-] – Fr. augure (lat. lit. augur).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AUGÚR1 s. n. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri2. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că un lucru se va sfârși în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Fr. augure (lat. lit. augurium).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AUGÚR s. auspiciu. (~ la romani.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
AUGÚR s. v. piază, prevestire, semn.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
augúr (preot) s. m. (sil. au-), pl. augúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
aŭgúr saŭ áŭgur m. (lat. áugur, -úris). Preut [!] roman care ghicea viitoru după strigătu păsărilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
aŭgúr s. n. V. aŭguriŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AUGÚR ~e n. 1) Prevestire a viitorului. 2) Semn căruia i se atribuia rolul de a prevesti ceva. ◊ A fi de bun (sau rău) ~ a fi semn bun (sau rău). [Var. auguriu] /<lat. augurium, fr. augure
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
augúr / augúriu (prevestire) s. n. (sil. au-), pl. augúre / augúrii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
au- și aŭgúriŭ n. (lat. augurium). Prezicere, semn pin [!] care ghiceștĭ viitoru: Pasăre de bun (de răŭ) aŭguriŭ. Maĭ puțin bine aŭgur, pl. urĭ. V. ogur.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink