AUTORITÁR, -Ă, auroritari, -e, adj. Căruia îi place să uzeze (și uneori să abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispoziții; care găsește satisfacție în faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AUTORITÁR, -Ă adj. Care vrea să comande totdeauna, care urmărește să-și impună voința, autoritatea. [Cf. fr. autoritaire, it. autoritario].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AUTORITÁR, -Ă adj. care uzează de autoritatea sa, care urmărește să-și impună voința. (< fr. autoritaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AUTORITÁR, -Ă, auroritari, -e, adj. Care caută să-și impună autoritatea sau voința proprie. [Pr.: a-u-] – După fr. autoritaire.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AUTORITÁR adj. 1. imperativ, poruncitor. (Cu ton ~.) 2. v. voluntar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
autoritár adj. m. (sil. a-u-), pl. autoritári; f. sg. autoritáră, pl. autoritáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
autoritár, -ă adj. (fr. autoritaire). Care are caracteru autoritățiĭ excesive, arbitrar: om, ordin autoritar. V. ucaz.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AUTORITÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care își impune voința, autoritatea. Ton ~. Persoană ~ă. /<fr. autoritaire, it. autoritario
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink