AUTOTIPÍE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu de executare a unui clișeu zincografic care redă nuanțele de umbră și lumină prin descompunerea imaginii în puncte de diverse mărimi. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotypie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AUTOTIPÍE f. Procedeu fotochimic de executare a unui clișeu prin reproducerea imaginilor cu ajutorul unor puncte de diferite mărimi. /<fr. autotypie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AUTOTIPÍE s.f. (Poligr.) 1. Procedeu fotochimic de executare a unui clișeu într-o singură culoare, nuanțele de umbră și de lumină fiind redate prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. V. similigravură. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [<fr. autotypie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AUTOTIPÍE s. f. procedeu fotochimic de executare a unui clișeu într-o singură culoare, nuanțele de umbră și lumină fiind reduse prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. ◊ clișeul obținut. (< fr. autotypie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AUTOTIPÍE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu fotochimic de executare a unui clișeu, care redă nuanțele de umbră și lumină prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. 2. Clișeu sau reproducerea unui clișeu, obținute prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – După fr. autotypie (< gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
autotipíe s. f. (sil. a-u-), art. autotipía, g.-d. art. autotipíei; (clișee) pl. autotipíi, art. autotipíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
autotipíe f. (d. vgr. autótypos, d. autós, însuși și týpos, tip). Clișeŭ de zinc luat după o fotografie. Procedura după care se face asemenea clișeŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink