AXIÓMĂ, axiome, s. f. 1. Adevăr fundamental admis fără demonstrație, fiind evident prin el însuși. 2. Enunț prim, nedemonstrat, din care se deduc, pe baza unor reguli, alte enunțuri. [Pr.: -xi-o-] – Din fr. axiome.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AXIÓMĂ s.f. Adevăr admis în general și acceptat ca real fără a fi demonstrat. ♦ Fiecare dintre propozițiile prime pe baza cărora se formulează o teoremă. [< fr. axiome, cf. lat., gr. axioma – opinie < axios – adevărat].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AXIÓMĂ s. f. 1. adevăr fundamental admis ca real fără a fi demonstrat. 2. (mat.) enunț primar acceptat fără demonstrație, pe baza căruia se formulează o teoremă. (< fr. axiome, lat., gr. axioma)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AXIÓMĂ, axiome, s. f. Adevăr fundamental admis fără demonstrație, fiind evident prin el însuși. [Pr.: -xi-o-] – Fr. axiome.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AXIÓMĂ s. (FILOZ., MAT.) postulat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
axiómă (axióme), s. f. – Adevăr fundamental admis fără demonstrație. Gr. ἀξίωμα (sec. XVII, cf. Gáldi 156), și modern din fr. axiome. – Der. (din fr.) axiomatic, adj.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
axiómă s. f. (sil. -xi-o-), g.-d. art. axiómei; pl. axióme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
axiómă f., pl. e (vgr. axíoma). Adevăr care nu maĭ are nevoĭe să fie demonstrat, fiind evident pin [!] el singur, ca: întregu e maĭ mare de cît partea; doŭă cantitățĭ egale cu a treĭa îs egale între ele; orĭ-ce efect are o cauză. V. truizm.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AXIÓMĂ ~e f. și fig. 1) Adevăr fundamental care nu trebuie demonstrat. 2) Enunț primar pe baza căruia se formulează o teoremă. [G.-D. axiomei; Sil. -xi-o-] /<lat., gr. axioma, germ. Axiom
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink