AXIOMÁTIC, -Ă, axiomatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se întemeiază pe o axiomă; care are caracter de axiomă. 2. S. f. Disciplină care studiază înlănțuirea corectă a axiomelor. [Pr.: -xi-o-]. – Din fr. axiomatique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AXIOMÁTIC, -Ă adj. Întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă. ◊ Metodă axiomatică = metodă științifică de expunere care, pornind de la propoziții prime (axiome), deduce noi propoziții, numite teoreme. [< fr. axiomatique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AXIOMÁTIC, -Ă I. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă. ♦ metodă ~ă = metodă științifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziții (teoreme). II. s. f. disciplină care studiază înlănțuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii și a utilizării corecte a deducției în științe; timologie. (< fr. axiomatique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AXIOMÁTIC, -Ă, axiomatici, -ce, adj. Care se întemeiază pe o axiomă; care are caracter de axiomă. [Pr.: -xi-o-] – Fr. axiomatique.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
axiomátic adj. m. (sil. -xi-o-), pl. axiomátici; f. sg. axiomátică, pl. axiomátice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
AXIOMÁTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de axiomă; propriu axiomei. /<fr. axiomatique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink