Dex ață

AȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricat țesături etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comparare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi apoape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut tot. Viață cusută cu ață = viață plină de lipsuri materiale. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge ață. ♦ (Pop.) Ața limbii = membrana care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpină scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia.

ÁȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir (de bumbac, de in sau de cânepă) răsucit subțire, folosit la cusut, la fabricat țesături etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă = evident fals, mincinos. A întinde ața = a întrece orice măsură. Se ține (numai) într-un fir de ață = abia se mai ține; fig. a fi în mare primejdie. A-l trage ața la ceva = a fi mânat de un imbold irezistibil spre o țintă. A spune din fir până-n ață = a spune tot, de la început până la sfârșit. Mai multă ață decât față = jerpelit. Mai scumpă ața decât fața sau nu face fața cât ața = costă mai scump executarea sau reparația unui lucru decât valoarea lui; fig. trudă multă și folos puțin. Nici un capăt de ață = nimic. Până-ntr-un cap(ăt) de ață = tot. Viață cusută cu ață = viață grea. ♦ (La pl.) Zdrențe. 2. Orice fir care seamănă cu ața (1) sau are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ (Adverbial) Direct la..., fără să se abată din drum. Acea măiestrită șosea... se-ntinde ață până la bariera Ploieștilor (ODOBESCU). ♦ (Pop.) Ața limbii = membrană care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fig. Dâră subțire. ♦ (La pl.) Dâre băloase pe care le prezintă uneori zeama de varză. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpina scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform (Nerophis ophidiontares). – Lat. acia.

ÁȚĂ s., adv. 1. s. (pl.) v. zdrențe. 2. adv. v. direct.

ÁȚĂ s. v. frânghie, funie, sfoară.

áță (áțe), s. f. – 1. Fir. – 2. Fibră, filament. – 3. (adv.) Direct, fără oprire. – 4. (Fam.) Intendență militară. Lat. acia (Pușcariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atša). – Sensul 4 este o interpretare umoristică a cuvîntului administrație, care înainte se prescurta de obicei sub forma a-ție. Der. ațică, s. f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeală, făcut din două fire răsucite); ațist, s. m. (ofițer de intendență); ațos, adj. (care are ațe; necioplit, înfumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acŭ (Capidan, Raporturile, 220).

áță s. f., g.-d. art. áței; pl. áțe

áță f., pl. e (lat. acia, și acies, „fir de ață” și „ascuțiș, front”). Fir de cusut orĭ de legat: a vîrî ață´n ac, ață albă saŭ neagră. Unde-ĭ ața supțire [!], acolo se rupe, unde-ĭ sărăcie, acolo vin maĭ multe nevoĭ. A fi cusut cu ață albă, a se observa bine (o minciună). A te trage ața, a te mîna soarta (firu viețiĭ). Fam. Front, linie: escadronu´n ață. Fibră în carne orĭ în plante. Tăiș de cuțit orĭ de bricĭ. Adv. De-a dreptu: a merge ață acolo. (V. strună, ciripie). Fam. Ofițer de ață, ofițer de administrațiune, pesmețar.

ÁȚĂ ~e f. 1) Fir textil subțire folosit la cusut și la țesut. ~ de bumbac. ◊ Cusut cu ~ albă care nu corespunde adevărului; fals. Din fir până în ~ de la început până la sfârșit; complet; în întregime. Nici un capăt de ~ absolut nimic. Viață cusută cu ~ viață grea. A întinde ~a a întrece măsura. 2): ~-de-mare a) plantă acvatică cu tulpina foarte ramificată și cu flori verzui; b) pește marin cu corpul subțire și coada transformată într-un organ apucător. [G.-D. aței] /<lat. acia

AȚA-ÁPEI s. v. mătasea-broaștei.

áță-de-máre s. f.