Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: bâigui (verb) , bâiguit (adjectiv)   
BÂIGUÍT, -Ă, bâiguiți, -te, adj. (Despre vorbire) Fără noimă, fără sens, rău articulat. ♦ (Despre oameni) Zăpăcit, buimac. – V. bâigui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÂIGUÍT, -Ă, bâiguiți, -te, adj. (Despre vorbele sau vorbirea cuiva) Neclar, încurcat. ♦ (Despre oameni) Zăpăcit, buimăcit. – V. bâigui.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÂIGUÍT adj. v. aiurit, amețit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BÂIGUÍ, bấigui, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi incoerent, încurcat; a spune prostii. – Cf. magh. bolyongni „a rătăci”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BÂIGUÍ bâigui intranz. A vorbi incoerent și confuz. [Sil. bâi-gu-i] /<ung. bolyo[n]gni
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BÂIGUÍ, bấigui, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi fără noimă, fără sens. ♦ A aiura, a delira. ♦ A îngăima, a îngâna. – Comp. magh. bolyo(n)gni.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÂIGUÍ vb. v. bombăni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BÂIGUÍ vb. v. aiura, ameți, buimăci, delira, năuci, zăpăci.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A bâigui ≠ a răspica
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
bîiguí (-uiésc, bîiguít), vb.1. A bîlbîi, a vorbi stîlcit. – 2. A vorbi incoerent, a delira. – 3. A zăpăci, a descuraja. – Var. buigui (cu der. săi). Creație expresivă, cf. bîjbîi. Nu pare convingător etimonul mag. bolyo(n)gni „a greși”, indicat de DAR și de Gáldi, Dict., 86. – Der. bîiguială, s. f. (exprimare fără șir; delir; confuzie); bîiguitor, adj. (bîlbîit; aiurit, zăpăcit); bîiguitură, s. f. (bîlbîială; delir).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bâiguí vb., ind. prez. 1 sg. bâigui, 3 sg. și pl. bâiguie, imperf. 3 sg. bâiguiá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bîiguĭ saŭ búiguĭ și -ĭésc, a v. intr. (ung. bolygani, bolyogni și bolyongni, a rătăci, a horhăi). Vechĭ. Rătăcesc: precum liliacu buĭguĭește. (Cant Ist. ier. 154). Fig. Greșesc. Azĭ. Iron. Aĭurez, bolborosesc, vorbesc încurcat, spun prostiĭ: ĭa nu maĭ bîigui! V. tr. Vechĭ. fac să aĭurez, turbur: Dumnezeŭ l-a buĭguĭt. – Și bulg-: aĭ visat și te-ai bulguit (Barac, Hal. 5, 222). Azĭ (Olt.) a se bîlgui, a pofti, a dori (lucrurĭ zadarnice): s’a bîlguit la avere, și n’are traĭ bun în casă (Boc.).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)