Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării; a gângăvi. ♦ Refl. A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens. – Formație onomatopeică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, din cauza unui defect natural sau din cauza enervării și a emoției. ♦ Refl. A se încurca, a-și pierde șirul vorbelor. – Comp. lat. balbus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÂLBÂÍ vb. a se gângăvi, a se gângâi, (reg.) a tântăvi, (Ban.) a pâtcăi, (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Se ~ când vorbește.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bâlbâí vb., ind. prez. 1 sg. bâlbâi, 3 sg. și pl. bâlbâie, imperf. 3 sg. bâlbâiá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A BÂLBÂÍ bâlbâi tranz. (cuvinte, sunete) A rosti nedeslușit și împiedicat (din cauza unui defect de vorbire, a emoțiilor etc.); a gângăvi. /cf. lat. balbus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE BÂLBÂÍ mă bâlbâi intranz. A vorbi încurcat și cu greutate, repetând silabele (din cauza unui defect de vorbire, a unor emoții etc.); a se gângăvi. /cf. lat. balbus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
bîlbîí (bî́lbîi, bîlbîít), vb. – A bîlbîi, a gîngăvi, a bălmăji. Creație expresivă, de același tip ca bîjbîi; cf. gr. βαμβάνω, lat. balbus, bilbire, it. balbettare, fr. balbutier, babiller, sp. balbucir, bable, alb. bëlbërë, bg. blboljam, sb. blebetati, slov. bablejati, engl. babble, etc. (Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 103; REW 898; Philippide, II, 632; Berneker 117). – Der. bîlbîială, s. m. (poreclă a bîlbîiților); bîlbîitor, adj. (bîlbîit); bîlbîitură, s. f. (bîlbîială).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bî́lbîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a v. intr. (d. bîl-bîl, interj. care arată zgomotu limbiĭ care nu poate articula bine, înrudită pin sunet cu lat. bilbire, a gîlgîi, balbus, bîlbîit, balbutire, a bîlbîi, blatĕrare, a flecări; bg. bŭbleam, bîlbîi; ung. belbeltetni, a cînta unuĭ copil ca să adoarmă. V. bolborosesc, gîlgîĭ, fîlfîĭ). Pronunț răŭ și neînțeles producînd mai mult sunetu bl. – Vechĭ și bolbăĭ (ca bojbăĭ față de bîjbîĭ). V. gîngăvesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)