Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: bântui (verb tranzitiv) , bântuire (substantiv feminin)   
BÂNTUÍRE, bântuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a bântui. -V. bântui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÂNTUÍRE, bântuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a bântui; devastare, jefuire.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
bântuíre s. f., g.-d. art. bântuírii; pl. bântuíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre forțele naturii: la pers. 3) A lovi insistent și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. A cutreiera. ♦ Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri) A pustii, a devasta, a face ravagii. 2. Tranz. (Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (Reg., în imprecații) A pedepsi, a bate. Să (mă) bântuie (Dumnezeu)! – Din magh. bántani.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BÂNTUÍ bântuie intranz. (despre epidemii, fenomene ale naturii etc.) A se desfășura cu o mare putere, luând amploare (cauzând pierderi). /<ung. bántani
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un element al naturii, o calamitate etc.; fig. despre griji, necazuri; la pers. 3) A se abate cu furie, aducând pagube, a face ravagii. ♦ Tranz. Viscolul bântuie satele. 2. Tranz. (Înv., despre oameni) A pustii, a devasta; fig. a asupri, a oprima. – Magh. bántani.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÂNTUÍ vb. v. asupri, exploata, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, tiraniza, urgisi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bîntuí (-uiésc, ít), vb.1. A deranja, a supăra, a ofensa. – 2. A călca în picioare. – 3. A face stricăciuni. Mag. bántani „a deranja” (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul există și în sl. (bg. bantuvam, sb., cr., slov. bantovati,rut. bantowati: cf. Berneker 42), dar pare a proveni din mag. Miklosich, Wander., 12, crede că rut. provine din rom.Der. bînșag, s. n. (bălărie, hățiș, mărăcini); bîntuială, s. f. (supărare; stricăciune); bîntuitor, adj. (devastator).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bântuí vb., ind. prez. 1 sg. bântui, 3 sg. și pl. bântuie, imperf. 3 sg. bântuiá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bîntuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (ung. bántani; vsl. bantováti, bg. bantuvam). Vatăm, stric: grindina a bîntuit cerealele. Infestez: dușmaniĭ aŭ bîntŭit țara. Îs în acțiune vătămătoare: cĭuma bîntuĭe orașu. V. intr. Pe aicĭ bîntuĭe boala.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
bîntuíre f. Suferință: bîntuirile țăriĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)