BĂDĂRÁN, -Ă, bădărani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) nepoliticoasă, cu apucături grosolane; mitocan, mojic. – Cf. magh. badar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BĂDĂRÁN, -Ă, bădărani, -e, s. m. și f. Persoană nepoliticoasă, cu apucături grosolane; mitocan. ◊ (Adjectival) Om bădăran. – Comp. magh. badaró.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BĂDĂRÁN adj., s. v. mitocan.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Bădăran ≠ gentleman, gentilom
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
bădărán (bădăráni), s. m. – Mitocan, necioplit. Mag. badaró „persoană care vorbește grosolan”, cu suf. -an (DAR). Cuvîntul mag. s-a păstrat în Mold. ca nume de familie (Bădărău) și bădărău, s. n. (turtă de porumb cu brînză), termen de circulație restrînsă, care pare a se explica prin noțiunea intermediară de „amestecat” sau „compus” (Scriban). Nu sînt probabile relațiile stabilite de Tiktin cu bade, și de Löbel cu tc., per. bedran „licențios”. Nici der. din țig. bedoro „flăcău, fată” nu pare sigură (Graur 123), bedoran „țăran” (primul cuvînt pare der. din mag. și al doilea din rom.). Der. bădărancă, s. f. (femeie cu apucături grosolane, mojică); bădărănesc, adj. (grosolan, mojic); bădărănie, s. f. (grosolănie, mitocănie); bădărănos, adj. (grosolan).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bădărán s. m., adj. m., pl. bădăráni; f. sg. bădăránă, g.-d. art. bădăránei, pl. bădăráne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bădărán, -că s. (din bădărăŭ, nume de familie în Moldova, d. ung. badaró, om care vorbește încurcat, d. badarni, badarogni, a hondrăni. P. înț., cp. cu balamut și mocan; p. suf., cu Jidan, măgădan. V. modoran și hondron). Munt. Mitocan, mojic, om necĭoplit.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BĂDĂRÁN ~i m. fam. Persoană care vădește lipsă de educație; om cu apucături grosolane; mitocan; mojic; mârlan. /cf. ung. badaró
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink