Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: bănui (verb tranzitiv) , bănuire (substantiv feminin)   
BĂNUÍRE, bănuiri, s. f. (Rar) Acțiune de a bănui și rezultatul ei; bănuială. – V. Bănui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BĂNUÍRE, bănuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a bănui și rezultatul ei.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BĂNUÍRE s. v. suspectare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bănuíre s. f., g.-d. art. bănuírii; pl. bănuíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BĂNUÍ, bănuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimți; a întrevedea o anumită situație, o anumită soluție etc. 2. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte (rele); a suspecta. 3. Intranz. (Reg.) A se supăra pe cineva; a-i face mustrări. 4. Intranz. (Reg.) A regreta, a se căi. – Din magh. bánni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BĂNUÍ ~iésc 1. tranz. 1) A admite ca adevărat sau ca posibil; a presupune. 2) (persoane) A considera drept vinovat de o acțiune condamnabilă. 2. intranz. pop. 1) A înainta pretenții (cuiva). 2) A fi cuprins de regret. /<ung. bánni
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BĂNUÍ, bănuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimți. Bănuiam că n-am s-o mai găsesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A întrezări ceva. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde bănuia prin întunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supăra pe cineva; a-i face mustrări. Așa a trebuit să se întâmple și n-ai cui bănui (CREANGĂ). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. Da ia seama ce iubești, Nu cumva să bănuiești (JARNIK-BÎRSEANU). – Magh. bánni.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BĂNUÍ vb. 1. a crede, a ghici, a gândi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întâmpla astfel?) 2. (prin Transilv. fig.) a se arde. 3. v. suspecta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BĂNUÍ vb. v. acuza, admonesta, afla, căi, certa, dăscăli, descoperi, dojeni, ghici, imputa, invidia, învinovăți, învinui, moraliza, mustra, pizmui, pocăi, regreta, reproșa, supăra.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bănuí (-uésc, bănuít), vb.1. (Trans.) A regreta, a (se) lamenta. – 2. a se simți jignit, a se ofensa. – 3. A avea o părere proastă; a reproșa, a face mustrări. – 4. A-și face o părere, a considera, a socoti. – 5. A presupune, a presimți. – Var. băni, (înv.) a deranja, a supăra. Mag. bánom „regret” sau „îmi pare rău”. (Cihac, II, 478; Berneker 42; DAR; Gáldi, Dict., 103); cf. bănat. A trecut din mag. în cr. banoveti, rut. banuvati, bg. din Trans. banuva (Miklosich, Bulg., 119). Der. bănuielnic, adj. (suspect; îndoielnic); bănuială, s. f. (reproș, suspiciune); bănuitor, adj. (care bănuiește, lipsit de încredere).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bănuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bănuiésc, imperf. 3 sg. bănuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. bănuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bănuĭ și -ĭésc, a -i v. tr. (ung. bánni, a regreta). Suspectez, presupun, am bănuĭală: a bănui ceva, pe cineva. Îmi fac ideie rea, mă supăr: nu bănui dac’am spus și eŭ o vorbă. Îmi închipuĭ: Columb nu bănuĭa că descoperise America, ci credea c’a descoperit India.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)