Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BACALAUREÁT, -Ă, bacalaureați, -te, subst. 1. S. n. Examen general pentru absolvenții liceului, a cărui promovare dă dreptul la înscrierea într-o instituție de învățământ superior. ◊ Titlu obținut în urma acestui examen. 2. S. m. și f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalauréat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BACALAUREÁT s.n. Examen general cu care se încheie cursurile liceului și după care este permisă intrarea la o facultate; titlu obținut de absolventul unui astfel de examen. // s.m. și f. Absolvent care a trecut examenul de bacalaureat. [Pron. -la-u-re-at, pl. -te. / < fr. baccalauréat].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BACALAUREÁT, -Ă I. s. n. examen de absolvire a liceului, care urmărește să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală și de maturitate intelectuală; titlul obținut; bac3 (2). II. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu. (<fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BACALAUREÁT1 s. n. (În vechea organizare a învățământului) Examen general pe care îl treceau absolvenții liceului. ♦ Titlu obținut în urma acestui examen. [Pr.: -la-u-re-at] – Fr. baccalauréat (lat. lit. baccalaureatus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BACALAUREÁT2, -Ă, bacalaureați, -te, s. m. și f. (În trecut) Persoană care a trecut examenul de bacalaureat. [Pr.: -la-u-re-at] – Fr. baccalauréat (lat. lit. baccalaureatus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BACALAUREÁT s. (fam.) bac. (A reușit la ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bacalaureát (persoană) s. m. (sil. -la-u-re-at), pl. bacalaureáți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bacalaureát (examen) s. n. (sil. -la-u-re-at), pl. bacalaureáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bacalaureát, -ă s. (fr. baccalauréat, d. mlat. baccalaureatus, care vine d. baccaláureus, ĭar aceasta e o traducere arbitrară după fr. bachelier, flăcăŭ, și n’are nici o legătură cu lat. baca, bacă, și laurus, dafin). Acela care a trecut un examin general de liceŭ. S.n., pl. e. Examinu pe care-l trece un bacalaureat: a da, a trece, a lua bacalaureatu. – În România, acest examin a fost desființat de ministru liberal Haret în 1899 și reînființat de ministru liberal Angelescu la 1925. – Vulg. bacaloriat.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BACALAUREÁT1 ~e n. 1) Examen general, susținut la absolvirea liceului. 2) Titlu obținut în urma acestui examen. [Sil. -la-u-re-at] /<fr. baccalaureat
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BACALAUREÁT2 ~tă, (~ți, ~te) m. și f. Persoană care a susținut examenul de absolvire și a obținut diploma pentru gradul respectiv. [Sil. -la-u-re-at] /<fr. baccalaureat
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)