Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: balt (adjectiv) , baltă (substantiv feminin)   
BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. baltë.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, de obicei puțin adâncă și având o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face o gafă. Are balta pește, se spune când ceva se află din belșug. ♦ Întindere de apă stătătoare rămasă în urma revărsării unui râu; regiune mlăștinoasă de la țărmul unor râuri. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau cu mocirlă; (prin exagerare) apă sau lichid vărsat pe jos. – V. băltoacă.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÁLTĂ s. 1. (GEOGR.) (pop.) tău, (reg.) rât, (înv.) paludă. (~ cu pește bogat.) 2. (GEOGR.) (rar) lac. (~ Snagov.) 3. v. apăraie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
báltă (bắlți), s. f.1. Mlaștină. – 2. Luncă inundabilă a Dunării. – 3. Băltoacă. – Mr., megl. baltă, istr. bote. Origine incertă. Există două teorii referitoare la istoria acestui cuvînt. Conform primei, este vorba de un cuvînt autohton, care s-ar trage dintr-o rădăcină indo-europeană *bal-, ce poate fi identificată în germ. *pol- (v. germ. de mai sus pfuol, v. eng. pol.), lituan. balá, sl. blato, celt. *palta (J. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, 1925, p. 308; REW 6177). Din aceeași rădăcină ar deriva un ilir *balton, pl. *balta; și de la această ultimă formă se consideră că pot proveni nu numai rom. baltă, ci și alb. baljtë, lom. palta, triest. paltan, piem. pauta, ngr. βάλτη, ngr. μπάλτα, βάλτα, și βάλτος, (Ascoli, Arch. glott., I, 261; G. Meyer, Neugr. St., II, 64; Berneker 70; DAR; Capidan, Raporturile, p. 461; Pascu, I, 179; Pușcariu, Lr., 180). Proveniența ilirică nu este imposibilă, chiar dacă ilirii nu ne sînt cunoscuți dat fiind că au trăit în regiuni mlăștinoase; iar extinderea cuvîntului în nordul Italiei ar fi o dovadă în favoarea acestei ipoteze. Cealaltă ipoteză, care a fost prima sub aspect cronologic, pare a fi mai puțin acceptată în prezent. Conform acesteia, baltă ar proveni din sl. blato, de unde provin și bg. blato, slov., ceh. blato, pol. bloto, rus. boloto (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; Roesler 565; Philippide, Principii, II, 698). Această ipoteză întîmpină o gravă dificultate și anume metateza blabal, puțin probabilă în rom.; din această cauză, mai mulți specialiști încearcă să arate că termenul rom. provine dintr-o formă slavă *balto, anterioară metatezei lichidelor. (Skok, Archiv za arb. Star., II, 114; Nandriș, Mélanges École Roumaine, II, 1-25 și Dacor., VI, 350; Sandfeld 83; Vaillant, BL, XIV, 9). Faptul în sine nu este imposibil, dar pare puțin probabil; și este curios de semnalat că forma sl. ipotetică, anterioară metatezei, nu a lăsat urme în limbile sl. moderne; că singurele forme sl. cu metateză provin din rom. (astfel rut. balta, cf. Miklosich, Wander., 12 și Candrea, Elemente, 404; de asemenea bg. medie și bg. baltina, cf. Jagic, Arch. slaw. Phil., XXII, 32, Berneker 70 și Capidan, Raporturile, 230); și pe care însuși Miklosich, o vreme partizan al originii în sl. a cuvîntului, a ajuns să-l considere străin în sl., în Neugr, 11. Astfel stînd lucrurile, ipoteza autohtonă pare a întruni cele mai multe probabilități. Ngr. μπάλτα, provin din rom. (Murnu, Rum. Lehnvörter, 34), în vreme ce ngr. βάλτη, provine din iliră, după Triandaphyllidis, 150, și din alb., după G. Meyer, Neugr. St., II, 64. Der. băltac, s. n. (baltă); băltăcăi, băltăcări, vb. (a da din picioare); băltăceală, s. f. (bătăi din picior); băltăci, vb. (a se bălăci; a se forma băltoace); băltăreț, adj. (palustru); băltăreț, s. m. (vînt dinspre lunca Dunării, vînt de miazăzi); băltărie, s. f. (baltă, mlaștină); băltău, s. n. (băltoacă); bălți, vb. (a se forma băltoace); băltig, s,n, (baltă, mlaștină); băltină, s. f. (luncă, teren inundabil); băltiș, s. n. (teren mlăștinos); băltoacă, s. f. (baltă mică; bulhac); băltoc, s. n. (băltoacă); băltos, adj. (mlăștinos).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
báltă s. f., g.-d. art. bălții; pl. bălți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
báltă f., pl. bălțĭ și (est) belțĭ, ĭar vechĭ balte (il. baltom, pl. balta, vsl. bg. blato, rut. rus. bolóto, rut. [d. rom.] și bálta. Tot de acĭ: ung. Balaton, germ. Pla’ten-see, lacu Balaton; dalm. balta, it. nord balta, alb. bálĭtă, ngr. báltos, mgr. bálti, bálta. V. bolătăŭ). Lac (maĭ mic saŭ chear format din ploaĭe), apă stătătoare în natură. Adv. A lăsa, a rămînea baltă (un lucru), a lăsa, a rămînea neterminat. Dun. de jos. Insulă băltoasă (ca în Ial., Br. și Tulcea): a duce vitele’n baltă. V. heleșteŭ, ĭaz.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BÁLTĂ bălți f. 1) Întindere de apă stătătoare, de adâncime mică, cu vegetație și cu faună specifică. ◊ A lăsa (ceva) ~ a) a părăsi (ceva) fără a duce la bun sfârșit; b) a nu se mai interesa (de ceva). 2) Apă adunată într-o adâncitură în urma unei ploi mari sau a revărsării unui râu. 3) Cantitate mare de lichid vărsat pe jos. [G.-D. bălții] /<sl. blato
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BALT, -Ă adj. Baltic. (< fr. balte)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
bou-de-báltă (bâtlan, gândac) s. m. bóul-de-báltă; pl. bói-de-báltă, art. bóii-de-báltă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
BUCINIȘ-DE-BÁLTĂ s. v. cucută-de-apă, cu-cută-mică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BUHAI-DE-BÁLTĂ s. v. bou-de-baltă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CASTANE-DE-BÁLTĂ s. pl. v. cornaci.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CEL DIN BÁLTĂ s. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CHIMION-DE-BÁLTĂ s. v. mărăraș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CRIN-DE-BÁLTĂ s. v. roșățea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GUVIDIE DE BÁLTĂ s. v. glăvoacă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
IARBA BĂLȚII s. v. păiuș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LIMBA-BĂLȚILOR s. v. limbariță, pătlagină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LINTE-DE-BÁLTĂ s. v. lintiță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LINTEA-BĂLȚILOR s. v. lintiță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LUPUL-BĂLȚII s. v. știucă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂCRIȘ-DE-BÁLTĂ s. v. cardama, năsturel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂLURA-BĂLȚII s. v. peniță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂRARIUL-BĂLȚILOR s. v. mărăraș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MICȘUNEA-DE-BÁLTĂ s. v. roșățea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂLĂMIDĂ-DE-BÁLTĂ s. (IHT.; Pungitius platygaster) (rar) osar, (reg.) ghelci, moș, pietroșel, zborș, peștele-dracului, pește-țigănesc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PIPER-DE-BÁLTĂ s. v. dintele-dracului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PIPERUL-BĂLȚII s. v. dintele-dracului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCROAFĂ-DE-BÁLTĂ s. v. bâtlănaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TRIFOI-DE-BÁLTĂ s. v. trifoiște.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
UMBRELUȚĂ-DE-BÁLTĂ s. v. buricul-apei.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bóu-de-báltă s. m., pl. bói-de-báltă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
buhái-de-báltă s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
chimión de báltă s. m. + prep. + s. f. (sil. -mi-on)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
coáda-mâței-de-báltă (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cristéi-de-báltă s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
găinúșă-de-báltă (pasăre migratoare) s. f., pl. găinúșe-de-báltă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
lúpul-bălții (știucă) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
orzoáică-de-báltă s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
otrățélul-bălților s. m. (sil. -tră-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pălămídă-de-báltă s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
rugínă-de-báltă (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
scorpión-de-báltă s. m. (sil. -pi-on)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
scroáfă-de-báltă (pasăre) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BĂLȚI, oraș în Rep. Moldova, pe Răut; 159 mii loc. (1989). Ind. constr. de mașini agricole; încălț., tricotaje și conf., alim. (carne, zahăr, vin, uleiuri vegetale). Catedrală (1785). Veche așezare românească, întemeiată în sec. 15. În sec. 16 și 17 s-a aflat sub stăpînirea domniei, devenind (1774) cea mai mare așezare rurală din ținutul Soroca. În 1818 a primit statutul de oraș.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CETATEA DE BALTĂ, com. în jud. Alba, pe Tîrnava Mică; 3.406 loc. (1991). Expl. de gaze naturale și argile. Prefabricate din beton. Stație de c. f. Veche cetate, menționată pentru prima oară în 1204; biserică reformată (sec. 13-15); castel construit în anii 1615-1624, refăcut în sec. 18. Împreună cu terit. înconjurător, a constituit, începînd din 1489, pînă în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, un apanaj al domnilor Moldovei.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CRISTEI DE BALTĂ (‹ sl.) s. m. Pasăre călătoare din ordinul gruiformelor, cu viață ascunsă, mai mult nocturnă, strîns legată de mediul acvatic, bună înotătoare, de c. 28 cm, cu penaj cenușiu-brun, pătat pe spate și cu dungi brune pe flancurile cenușii-deschise, avînd ciocul mai lung decît capul (Rallus aquaticus).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
PUI DE BALTĂ s.m. În gastronomie, denumire înscrisă pe lista de bucate pentru broască (Rana esculenta), respectiv pentru preparatele din pulpe de broască.
Sursa: Dicționar gastronomic explicativ | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)