Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: banat (substantiv neutru) , banăt , bănat (substantiv neutru)   
BANÁT, banate, s. n. Provincie sau ținut administrat de un ban2. – Ban2 + suf. -at. Cf. lat. med. banatus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BANÁT, banate, s. n. Provincie sau ținut administrat de un ban2. – Din ban2.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
Banát (nume de loc) s. propriu
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
banát (ținut, dregătorie) s. n., pl. banáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
banát n., pl., e (d. ban 1). Ținutu guvernat de un ban: banatu Timișoareĭ, al Craiovei. Adj. Grîŭ banat, un fel de grîŭ cu spicu mai lung și cu boabele maĭ marĭ (originar din Banat). V. bănie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BĂNÁT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, de jale, de tristețe, de părere de rău. 2. Supărare, necaz, ciudă. ◊ Expr. A nu-i fi cuiva cu bănat= (ca formulă de politețe) a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș, imputare. – Din magh. bánat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BĂNÁT ~uri n. pop. Dispoziție rea; indispoziție; supărare. ◊ A nu-i fi (cuiva) cu ~ a nu-i fi (cuiva) cu supărare; a nu lua în nume de rău. /<ung. bánat
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BĂNÁT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, tristețe, jale; părere de rău. Cu ochii plini De lacrimi și bănat (COȘBUC). 2. Supărare, necaz, ciudă. Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat (COȘBUC). ◊ Expr. (Ca formulă de politețe) A nu-i fi cuiva cu bănat = a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș; mustrare. Poate că nu veți aduce bănat... profesorului (CREANGĂ). 4. Bănuială. – Magh. bánat.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BĂNÁT s. v. admonestare, amărăciune, bănuială, ceartă, certare, ciocul-cucoarei, ciudă, dojană, dojenire, gelozie, imputare, imputație, invidie, întristare, învinuire, mâhnire, morală, mustrare, necaz, neîncredere, observație, pică, pizmă, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, pornire, priboi, ranchiună, reproș, supărare, suspiciune, tristețe, vină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RISLING DE BANÁT s. (BOT.) (pop.) creață.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bănát (bănáturi), s. n.1. Necaz, supărare, amărăciune. – 2. Ciudă, pizmă. – 3. Bănuială. Mag. bánat (Gáldi, Dict., 103), cf. bănui.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bănát (mâhnire, ciudă, bănuială, reproș) s. n., (reproșuri) pl. bănáturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bánăt v. panăt.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
bănát n., pl. urĭ (ung. bánat). Trans. Mold. Necaz, mîhnire, căință. Dor, jale. Mînie, supărare. Să nu-ți fie cu bănat, să nu te superi bănuĭnd ceva. A avea bănat pe cineva, asupra luĭ, a avea necaz pe el. A aduce bănat cuĭva, a-l mustra. Bănuĭală, prepus.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BANAT, veche prov. istorică, situată între Carpații Meridionali, Dunăre, Tisa și Mureș. Locuită în antic. de geto-daci, a fost cucerită de romani la începutul sec. 2 și inclusă în prov. Dacia. În sec. 9-11 este menționată existența în aceste părți a formațiunilor politice românești conduse de Glad și apoi de Ahtum. În sec. 14-15 aici au fost constituite numeroase districte românești. În sec. 16, parte de V a fost ocupată de turci și transformată în eialet (cu centrul la Timișoara). Ocupat de austrieci. Pacea de la Passarowitz (iul. 1718) a consfințit pe plan diplomatic stăpînirea Habsburgilor asupra B. Colonizat în sec. 18 cu numeroase familii de șvabi. În timpul Revoluției din 1848-1849, românii din B. au cucerit în adunările de la Lugoj și Timișoara recunoașterea egalității lor în drepturi cu celelalte naționalități. În condițiile destrămării Imp. Austro-Ungar, în 1918, cea mai mare parte a B., cu o populație majoritar românească s-a unit cu România, iar o parte, a intrat în componența Iugoslaviei.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
BANATUL SEVERINULUI (BANATUL DE SEVERIN), unitate militar-administrativă constituită în 1230; cuprindea S Banatului, regiunea Severinului și o mică parte din V Olteniei, cu centrul în cetatea Severinului; conducătorul purta titlul de ban2. Feud al domnilor Țării Românești, începînd din vremea lui Basarab I; o mare parte din B.S. a căzut, în sec. 16, sub dominație turcească.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
BANATULUI, M-ții ~, ramură a Carpaților Occidentali, care cuprinde M-ții Dognecea, Semenic, Anina, Almăj și Locvei, precum și depr. Caraș-Ezeriș, Almăjului și Oraviței.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)