BANDIÉRĂ, bandiere, s. f. (Înv.) Steag, drapel, stindard. ♦ Spec. Steag al unei unități militare. [Pr.: -di-e-] – Din it. bandiera.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BANDIÉRĂ s.f. Steag, stindard (al unei corăbii). [Pron. -di-e-. / cf. it. bandiera, fr. bandière].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BANDIÉRĂ s. f. pavilion al unei corăbii. (< it. bandiera)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BANDIÉRĂ, bandiere, s. f. (Înv.) Steag al unei țări înălțat pe vapoarele sale și pe clădirile unde se aflau reprezentanții ei în străinătate. ♦ Steguleț întrebuințat pe vapoare pentru semnalizări. ♦ Steag al unei armate sau al unui comandant de oștire; stindard, drapel. [Pr.: -di-e-] – It. bandiera.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BANDIÉRĂ s. v. drapel, pavilion, steag, stindard.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bandiéră (bandiére), s. f. – (Înv.) Steag, flamură. – Mr. bandieră, megl. banderă. It. bandiera, de unde provin și ngr. μπαντιέρα, alb. bandierë, tc., bg. bandera. Sec. XVIII, puțin folosit. Și mai puțin se întrebuințează forma veche banieră (‹ fr. banniére), galicism din epoca romantică. Mr. din it. (Ruffini 328).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bandiéră s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. bandiérei; pl. bandiére
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bandiéră f., pl. e (fr. bandière, d. it. bandiera, care vine d. got. bandi, steag. V. bandă 2). Steag de corabie orĭ de consulat. – Pop. Dun. pandéră (ngr. [d. it.] pandiéra [scris -ntiéra]): se lasă pandera (CL., 1910, 435). Și -elă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BANDIÉRĂ ~e f. înv. 1) Piesă de stofă atașată pe un suport purtând culorile, emblemele unei națiuni, ale unui stat, ale unei organizații, servind ca semn distinctiv al acestora; steag; drapel; stindard; flamură. 2) Steguleț folosit de marinari pentru semnalizări. [Sil. -di-e-] /<it. bandiera
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink