BARBARÍSM, barbarisme, s. n. Cuvânt împrumutat dintr-o limbă străină fără a fi necesar (și fără a se asimila în aceasta); cuvânt de jargon. – Din fr. barbarisme, lat. barbarismus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BARBARÍSM s.n. Cuvânt introdus dintr-o limbă străină fără a fi necesar. ♦ Cuvânt rezultat din stâlcirea altui cuvânt din aceeași limbă. [< fr. barbarisme, cf. lat. barbarismus, gr. barbarismos – expresie greșită].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BARBARÍSM s. n. cuvânt, construcție introduse într-o limbă străină fără a fi necesare și neintegrate în limba care le-a împrumutat. (< fr. barbarisme, lat. barbarismus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BARBARÍSM, barbarisme, s. n. (Ieșit din uz) Cuvânt de jargon introdus într-o limbă fără a fi necesar. – Fr. barbarisme (lat. lit. barbarismus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BARBARÍSM s. (LINGV.) (rar) străinism. (Multe ~ sunt eliminate din vocabularul limbii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BARBARÍSM s. v. barbarie, primitivism, primitivitate, sălbăticie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
barbarísm s. n., pl. barbarísme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BARBARÍSM ~e n. Element de limbă împrumutat fără necesitate (și neasimilat de limba care l-a împrumutat). /<fr. barbarisme, lat. barbarismus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
barbarízm n., pl. e (vgr. barbarismós). Cuvînt străin de prisos orĭ contrar geniuluĭ limbiĭ naționale. Barbarizmele, după originea lor, se împart în: grecizme (pliroforisesc, anafora, caterisesc), latinizme (audace, fontană, rezbel), slavizme (poslușnic, nacealnic, complect = complet), francezizme (avansez, voĭaj), germanizme (a se provoca la = a se referi la, a întreba că oare = a întreba dacă. Trans. Buc.), turcizme (meraz, mezil), ungurizme (birăŭ, clop). V. solecizm.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink