Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BÁRDĂ, bărzi, s. f. Secure cu tăișul lat și cu coada scurtă, întrebuințată mai ales la cioplitul lemnului și, odinioară, ca armă de luptă. ◊ Expr. A da (sau a zvârli) cu barda în lună sau a da cu barda în Dumnezeu = a fi nesocotit. Cioplit (numai) din bardă (sau cu barda) = (cioplit) grosolan. – Din magh. bárd.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÁRDĂ, bărzi, s. f. Un fel de secure cu tăișul lat și coada scurtă, întrebuințată mai ales la cioplitul lemnului, altădată și ca armă de luptă. ◊ Expr. A da (sau a zvârli) cu barda în lună = a fi nesocotit. Cioplit din bardă (sau cu barda) = (cioplit) grosolan. – Magh. bárd.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÁRDĂ s. toporișcă, (reg.) toporiță, (Mold.) toaipă. (Lovitură de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bárdă (bărzi), s. f.1. Secure cu tăișul lat.2. Sapă, teslă. Mag. bárd (Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Șeineanu, Semasiol., 135; Cihac, II, 479; DAR; Candrea; Pușcariu, Lr., 273). Cuvînt de origine germanică (v. germ. barta, germ. Bart, v. fr. barde, cf. alabarda), care coincide în parte cu un cuvînt oriental (cuman. balta, tc. baltak, cf. baltag), fără să se poată distinge cu ușurință proveniența. Der. din mag. nu este absolut sigură; poate fi cuvînt importat în mag., chiar din rom., după Edelspacher, 9. Apare și în slov. barda, rut. barda; ultimul provenind din rom. (Miklosich, Wander., 12), ca și săs. bardë. Der. din mag. nefiind pe deplin satisfăcătoare, s-a propus ca etimon sl. brady (Miklosich, Slaw. Elem., 15), care prezintă aceeași dificultate constînd într-o metateză asemănătoarte cu cea din blatobaltă; tc. barda (Popescu-Ciocănel 15), care pare mai curînd de origine rom. (Candrea, Elemente, 404; G. Meyer, Türk. St., I, 2). Recent, Gamillscheg, Romania germ., II, 261, a susținut că rom. provine direct din longob. barda.Der. bărdaș, s. m. (dulgher); bárdie, bărdiță, s. f. (sapă); bărdui, bărdălui, vb. (a tăia, a ciopli), cf. mag. bárdolni.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bárdă s. f., g.-d. art. bărzii; pl. bărzi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bárdă f., pl. barde, bărzĭ și berzĭ (ung. bárd, d. vgerm. barta, ngerm. barte, ol. barde, de unde și pol. barta, rut. bardu, bg. sîrb. bradva. V. halebardă). Secure tîmplărească cu coadă scurtă și tăișu lung. A azvîrli cu barda’n Dumnezeŭ orĭ în lună, a fi plin de încredere în tine, a fi provocator. (Poate de la un vechĭ obiceĭ de a stăpîni atîta pămînt cît puteaĭ s’aruncĭ cu barda. Cu timpul, ceĭ ce stăpîneaŭ mai mult pămînt pe baza forțeĭ lor se purtaŭ mîndru față de alțiĭ, și de aci zicătoarea. [Cojbuc, ziaru Epoca, 25 Dec. 1897]).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BÁRDĂ bărzi f. Unealtă, constând dintr-un corp de oțel cu tăiș lat și curbat, cu o coadă scurtă de lemn tare, folosită, mai ales, la cioplitul lemnului; toporișcă. [G.-D. bărzii] /<ung. bard
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)