Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BARÓC, -Ă, baroci, -ce, adj., s. n. (Stil artistic) care este caracterizat prin cultivarea formelor grandioase, prin libertatea formelor și bogăția ornamentației arhitecturale.** (Despre construcții, mobilă, sculptură, pictură etc.) Care este realizat în acest stil.** (Stil literar) caracterizat printr-o mare libertate și fantezie de exprimare. – Din fr. baroque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BARÓC, -Ă adj. Stil baroc (și s.n.) = stil artistic predominant în sec. XVII-XVIII, care se caracterizează prin ornamentație excesivă, neregularitatea liniilor și prin monumentalitatea construcțiilor (în arhitectură), contururi agitate (în sculptură), prin folosirea largă a tehnicii clarobscurului, compoziții în diagonală sau în vârtej (în pictură), dramatism interior și o anumită bizarerie și îndrăzneală a metaforei (în muzică și poezie). ♦ Stilul de la sfârșitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conținutului. ♦ (p. ext.) Stil încărcat, retoric, excesiv de ornamentat. [< it. baròcco, fr. baroque, cf. port. barocco – perlă de formă neregulată].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BARÓC, -Ă adj. 1. stil ~ (și s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârșitul Renașterii și mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea și monumentalitatea formelor, ornamentația excesivă, inventivitatea și fantezia exprimării. ◊ stil de la sfârșitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conținutului. 2. (fig.) exagerat; bizar, extravagant. (< fr. baroque, it. barocco)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BARÓC, -Ă, (rar) baroci, -e, adj. (În expr.) Stil baroc = stil artistic dezvoltat în sec. XVII-XVIII, caracterizat prin excesul de ornamentare complicată, de înflorituri, precum și (în arhitectură) prin neregularitatea liniilor și prin monumentalitate. – Fr. baroque.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
baróc adj. m., pl. baróci; f. sg. barócă, pl. baróce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
baróc, -ă adj. (fr. baroque, d. sp. barrueco; it. barocco). Neregular, bizar: figură barocă, spirit baroc. Adv. În mod baroc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BARÓC1 n. arhit. Stil artistic caracterizat prin libertatea formelor, prin exces de ornamentație, prin tendința spre monumentalism și o anumită bizarerie. /<fr. baroque
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BARÓC2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care se distinge printr-o neregularitate bizară; de un caracter șocant; ieșit din comun (prin felul său de a fi); ciudat; straniu; bizar. O idee ~că. 2) (despre construcții, obiecte de artă etc.) Care este realizat în stilul dominant de la sfârșitul perioadelor clasice. Mobilier ~. /<fr. baroque
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BÁROC, Ă (‹ fr.) adj. Stil ~ (și substantivat, n.) = stil artistic care s-a dezvoltat în Europa în țările catolice, ca artă a Contrareformei, în sec. 16, 17 și 18. Caracterele principale în arhitectură au fost: gustul pentru colosal și grandios, frecventa folosire a liniei curbe, exuberanța decorației. A apărut întîi în Italia (L. Bernini, F. Borromini, P. da Cortona), s-a răspîndit apoi în Germania (frații Asam, J.L. von Hildebrandt, B. Neumann, J. Fischer von Erlach); în Spania capătă aspectul unei arte naționale (stilul churrigueresc), formă sub care a fost ulterior introdus în America Latină. Sculptura se caracterizează prin compoziția cu multe axe, prin dinamismul formelor (L. Bernini, B. Permoser, H. de Keyser, P. Puget, A. Cano). În pictură, apar schema compoziției în diagonală sau vîrtej, efectele perspectivale (racursi,, trompe l’oeil) și de clarobscur puternice, cultivîndu-se cu precădere temele grandilocvente și o expresivitate uneori teatrală a gesticii (Rubens, Tiepolo, Guido Reni, Magnasco, Ribera, Zurbarrán, Murillo). În arhitectura Țărilor Române, b. apare în Moldova sec. 17. Insinuat în decorația unor monumente de epocă brîncovenească, stilul b. nu va afecta în mod evident expresia arhitecturii din Țara Românească, în schimb, în varianta constantinopolitană, va influența plastica monumentală din Moldova sec. 18. Transilvania a cunoscut în sec. 18 o puternică afirmare a artelor plastice de stil b. În pictură, el nu a pătruns decît în anume elemente de recuzită decorativă. Sculptura de stil b., ca și pictura, are în Țările Române o prezență discontinuă. În Țara Românească, epoca brîncovenească și sec. 18 manifestă o evidentă atracție pentru repertoriul înflorit al acestui stil, dar adaptîndu-l unei ordonanțe mai clare. Dintre artele decorative și aplicate, cel mai mult a suportat influența stilului b. argintăria. În literatură, stilul b. se manifestă printr-o viziune antitetică asupra lumii (viață și moarte, timp și eternitate, aparență și iluzie), prin instabilitate, patetism, extravaganță și neliniște; aduce o intrigă diversificată și complicată, cu un stil dilatat, ornamentat excesiv, cu metafore surprinzătoare. Fixat în genere între sfîrșitul sec. 16 și prima jumătate a sec. 18, se regăsește într-o serie de curente (eufuism, gongorism, conceptism, culteranism, marinism, rococo) la poeții metafizici, în opera lui Lope de Vega, Torquato Tasso, Garcilaso de la Vega, Fernando de Hererra, Góngora y Argote ș.a. În muzică, b. este considerat ca o perioadă intermediară între Renaștere și clasicism. Începe prin afirmarea monodiei acompaniate, în special în operele lui Monteverdi, atingînd punctul culminant în creația instrumentală și vocală a lui J.S. Bach. ♦ P. ext. Stil literar încărcat, retoric, excesiv ornamentat.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)