Dex batjocură

BATJÓCURĂ, batjocuri, s. f. Luare în ras, bătaie de joc; vorbă, faptă, lucru de râs, de ocară, de insultă. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a se face) de batjocură = a fi (sau a ajunge, a se face) de râs, a deveni ridicol. [Var.: batjócoră s. f.] – Refăcut din batjocuri (pl. lui batjoc înv. „bătaie de joc” < bate + joc).

BATJÓCURĂ, batjocuri, s. f. Bătaie de joc; ocară, insultă. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a se face) de batjocură = a fi (sau a ajunge, a se face) de râs. [Var.: batjócoră s. f.] – Din batjocuri (pl. lui batjoc, azi dispărut).

BATJÓCURĂ s. 1. derâdere, râs, zeflemea, bătaie de joc, (livr.) deriziune, (înv.) batjoc, batjocoritură, (fam.) bășcălie. (ÎI ia în ~.) 2. v. rușine.

Batjocură ≠ laudă

batjócură (batjócuri), s. f. – Luare în rîs, bătaie de joc. De la a bate joc (cf. a bate 36). În vechime se folosea în acest sens cu pl. jocuri, cf. le este lor a batere jocuri pre creștini, Miron Costin; pe baza acestui pl. batjocuri (‹ bate jocuri) s-a format din nou un sing. batjocură. În privința asocierii ambilor termeni a bate și joc, explicația pare dificilă; există și în mai multe limbi sl. (cf. DAR). Explicația sugerată anterior de către Pușcariu 176, în legătură cu o combinație de tipul it. baiocco sau bazzecola, este lipsită de fundament, și însuși autorul a renunțat la ea, în DAR. Menționăm că Cihac, II, 638, se referă la ngr. βαγορίζω „a insulta”. Din rom. provine săs. „bažokurin” „a-și bate joc”.

batjócură s. f., g.-d. art. batjócurii; pl. batjócuri

batjócură și bajócură f., pl. ĭ (d. bat și joc, adică „bătaie de joc”). Bătaie de joc, deriziune. A lua în batjocură, a lua în rîs. A ajunge de rîs și de batjocură, în mare deriziune, într’o stare jalnică.

BATJÓCURĂ ~i f. 1) Atitudine obraznică și disprețuitoare; sfruntare. 2) Mustrare umilitoare; bătaie de joc; ocară. ◊ A fi (sau a ajunge, a se face) de ~ (sau de ~a cuiva) a fi, a ajunge sau a se face de râs. /Din batjocuri